Home » D:News » Revoluţie în contracepţie: a fost concepută prima pilulă non-hormonală pentru bărbaţi!

Revoluţie în contracepţie: a fost concepută prima pilulă non-hormonală pentru bărbaţi!

Revoluţie în contracepţie: a fost concepută prima pilulă non-hormonală pentru bărbaţi!
Publicat: 17.08.2012
Peste 100 de milioane de femei din întreaga lume beneficiază de serviciile pilulelor contraceptive. Acum, bărbaţii vor avea şansa de a beneficia de o pilulă similară, ca urmare a conceperii primului medicament contraceptiv pentru bărbaţi ce este atât non-hormonal cât şi complet reversibil. De asemenea, medicamentul nu afectează în niciun fel libidoul, conform testelor efectuate pe şoarecii de laborator.

Tratamentele contraceptive hormonale destinate bărbaţilor, ce sunt supuse în acest moment testelor clinice, au efecte secundare mai pronunţate decât pilulele hormonale folosite de femei. Hormonii care îi fac pe bărbaţi infertili pot afecta formarea oaselor şi pot duce la apariţia unor probleme la ficat. De aceea, specialiştii preferă soluţiile non-hormonale.

„Avem nevoie urgent de ţinte non-hormonale”, declară James Bradner, doctor în cadrul Dana-Farber Cancer Institute din Boston, SUA. Acum, Bradner a reuşit să conceapă alături de colegii săi un medicament intitulat JQ1, care inhibă proteina BRDT, aflată în testicule, ce este esenţială pentru fertilitate.

BRDT activează elementele din genom care instruiesc celulele să se maturizeze, devenind spermatozoizi. JQ1 se fixează de BRDT exact în momentul în care proteina se ataşează de genom, oprind procesul de transmitere a instrucţiunilor. „Este ca şi cum ai rupe nota Post-It care aminteşte celulei să se transforme într-un spermatozoid”, explică Bradner.

Atunci când şoarecilor le-au fost administrate zilnic două injecţii cu două doze diferite de JQ1, de-a lungul unei perioade de 3 sau 6 săptămâni, aceştia au prezentat o reducere de cel puţin 90% a numărului de spermatozoizi, înregistrându-se totodată o reducere de cel puţin 75% a motilităţii spermei. Reducerea numărului de spermatozoizi a fost atât de mare în cazul dozei mai mari, încât şoarecii au devenit infertili. La 1-2 luni de la întreruperea tratamentului, fertilitatea şoarecilor a fost complet restabilită.

Cercetătorii nu au observat niciun efect secundar, iar nivelul de testosteron nu a fost afectat. De asemenea, comportamentul de împerechere nu a prezentat nicio schimbare. „Nu am observat nicio modificare în ceea ce priveşte libidoul animalelor”, a explicat Bradner.

Richard Sharpe, specialist în contracepţie la Universitatea Edinburgh, afirmă că „studiul prezintă o metodă complet nouă de contracepţie, calitatea cercetării fiind excelentă, aceasta fiind totodată foarte convingătoare”. „Metoda folosită pare a fi foarte eficientă şi complet reversibilă, cel puţin pe termen scurt. De asemenea, nu par să existe efecte secundare observate la puii masculilor care au fost supuşi acestui tratament”, a adăugat Sharpe.

Acum, cercetătorii lucrează la conceperea unei variante orale a medicamentului (în cazul şoarecilor a fost folosită o formă injectabilă) şi la studierea potenţialelor efecte secundare pe termen lung ale noului medicament.

Specialiştii sunt optimişti: „Munca oamenilor de ştiinţă este impresionantă, iar rezultatele sunt foarte promiţătoare. Există o cerere mondială pentru metode contraceptive alternative, astfel că eforturile depuse de cercetători merită aplaudate”, a concluzionat Aarnoud C. van der Spoel, specialist la Universitatea Dalhousie din Canada.

Sursa: New Scientist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?